E – sanatatea

Sfaturi si stiri pentru si despre sanatatea TA!!!

Medicii de familie solicită digitalizarea rețetelor cu stupefiante și psihotrope Medicii de familie solicită digitalizarea rețetelor cu stupefiante și psihotrope
Medici de familie cer digitalizarea rețetelor cu stupefiante și psihotrope, pentru care în prezent se folosesc rețetele “verzi” și “galbene” conform Legii 339/2005 privind... Medicii de familie solicită digitalizarea rețetelor cu stupefiante și psihotrope

Medici de familie cer digitalizarea rețetelor cu stupefiante și psihotrope, pentru care în prezent se folosesc rețetele “verzi” și “galbene” conform Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Astfel se dorește ca preparatele stupefiante și psihotrope să poată fi prescrise în siguranță prin intermediul Sistemului Informatic al Prescripției Electronice administrat de CNAS

Reprezentanții Federației Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF) precizează că au purtat un îndelungat dialog atât cu CNAS, Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Medicală,  Agenția Națională Antidrog, Autoritatea pentru Digitalizarea României cât și cu Ministerul Sănătății.

Intr-o primă etapă poate fi pilotată de CNAS doar digitalizarea rețetelor verzi/tab III (psihotrope de tipul Xanax), având în vedere nevoia de control mai strict pentru produsele eliberate pe baza rețetelor galbene/tab II (stupefiante de tipul morfină, metadonă); digitalizarea poate fi realizată în trepte, la fel cum s-a procedat în anul 2012 când s-a introdus SIPE și timp de 6 luni au existat în paralel rețetele pe hârtie și cele electronice. Astfel rețetele verzi/tab III pot continua să existe pentru medicii prescriptori care nu au contract cu casa de asigurări (însă ar putea folosi SIPE dacă ar dori), în timp ce medicii prescriptori care au contract cu casa de asigurări pot opta pentru prescrierea exclusivă în SIPE și renunțarea la rețetele verzi/tab III.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Pareri

Intrebari Frecvente