E – sanatatea

Sfaturi si stiri pentru si despre sanatatea TA!!!

Pastila de a doua zi, este ineficientă pentru femeile corpolente Pastila de a doua zi, este ineficientă pentru femeile corpolente
Compania franceză care produce pilulele contraceptive de urgenţă Norlevo a anunţat că acestea devin complet ineficiente pentru femeile de peste 80 de kilograme. Un... Pastila de a doua zi, este ineficientă pentru femeile corpolente

pastila-de-a-doua-zi

Compania franceză care produce pilulele contraceptive de urgenţă Norlevo a anunţat că acestea devin complet ineficiente pentru femeile de peste 80 de kilograme.

Un raport publicat recent de compania franceză HRA Pharma arată că pilula de urgenţă Norlevo începe să-şi piardă eficienţa în cazul femeilor care depăşesc 75 de kilograme şi devine total inutilă pentru femeile de peste 80 de kilograme, potrivit publicaţiei „Time“. De altfel, compania urmează să modifice informaţiile de pe cutia pilulelor, după ce autorităţile europene au aprobat schimbarea pe 10 noiembrie.

Pilulele conţin levonorgestrel, substanţa care se regăseşte şi în alte medicamente similare. De aceea, specialiştii cred că avertismentul lansat de francezi ar putea fi valabil şi pentru alte contraceptive de urgenţă cu aceeaşi substanţă de bază, care se gasesc si in farmaciile din Romania: Postinor, Escapelle.
Ce este contracepţia de urgenţă

„Pilula de a doua zi“, „pilula de după“ sau contracepţia de urgenţă înseamnă toate acelaşi lucru: administrarea unei cantităţi ridicate de progesteron sintetic (hormon produs, în mod normal, de organismul femeilor) într-o doză unică (o singură pastilă) sau în două doze într-un interval de maximul 72 de ore de la contactul sexual neprotejat sau de la „accident“, petru a preveni o sarcină nedorită.

Eficienţa metodei este de 95% dacă este administrată în primele 24 de ore de la „accident“ şi scade la 85% la 24-48 de ore şi la 58% în intervalul 49-72 de ore.

Medicii ginecologi recomandă contracepţia de urgenţă femeilor care nu-şi doresc un copil în următoarele situaţii:

  • nu există certitudinea că momentul „retragerii“ a fost sau nu ulterior ejaculării (fie ea şi parţială sau cu eliberarea unei cantităţi foarte mici de lichid seminal);
  • folosirea metodei calendarului lasă loc de îndoieli;
  • diafragma/prezervativul s-a rupt sau a alunecat;
  • dispozitivul intrauterin (steriletul) a fost expulzat;
  • metoda contraceptivă regulată nu a fost folosită corect. De exemplu, aţi uitat/pierdut pilula anticoncepţională pe ziua respectivă sau, din cauza hipermotilităţii gastrointestinale (diaree), ea nu a fost absorbită;
  • au fost luate medicamente care reduc eficienţa anticoncepţionalelor zilnice (precum antibiotice antituberculoase, barbiturice, antiepileptice, antivirale pentru infecţia HIV, antimicotice sistemice sau medicamente pe bază de sunătoare).

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Pareri

Intrebari Frecvente

pastila de a doua zi escapelle | pastila de a doua zi escapelle pret | pastila de a doua zi farmacie | pastila de a doua zi pret | pastila escapelle | pastile de a doua zi pret | pilula de a doua zi escapelle | pilula de a doua zi pret | pret pastila de a doua zi | pret pilula de a doua zi |