Ofertă Mecopar
Din farmacie august 15, 2011 Elle 2
Firma producătoare de medicamente, Biofarm aduce pe piața farmaceutică, după modelul Ofertă Hepatoprotect/ Hepatoprotect Forte o nouă ofertă la un alt produs de-al său.
Noua ofertă se ocupă de produsul Mecopar și funcționează pe baza unor tichete inscripționate cu Mecopar aflate în posesia medicilor specialiști și de familie. După ce medicul specialist sau de familie în urma consultației, a eliberat acel tichet cu Mecopar, pacientul merge în farmacie. Acolo prin cumpărarea a 2 cutii de Mecopar, a treia se primește Gratuit !
Și acum câteva informații despre Mecopar :
Mecopar – conține aminoacizi esențiali și vitamine asigurând astfel o bună funcționare a ficatului. De asemenea reglează funcțiile organismului, tensiunea, problemele digestive, metabolismul, tulburările neuro-vegetative, crește imunitatea.
Mecopar este un supliment alimentar util în: deficiențe vitaminice, îmbunătățirea funcției hepatice, pacienților aflați în dietă severă, creșterea rezistenței organismului în cursul convalescenței și creșterea metabolismului celular, înlăturarea oboselii, stimularea activității fizice și mentale.
Aminoacizii sunt elemente structurale de bază ale proteinelor, ce se găsesc în toate celulele vii, cu funcții biologice fundamentale, enzimatice, hormonale și imunologice.
În organismul uman, ficatul este organul care asigură 80% din aminoacizii necesari, iar diferența de 20% se obține din alimentație.
Aminoacizii esențiali sau indispensabili pentru organismul uman, nu pot fi sintetizați de către om, ci trebuie aduși exclusiv prin aport alimentar. Aminoacizii esențiali din Mecopar sunt metionina, leucina, valina, izoleucina, treonina, triptofaul, fenilalanina și lizina.
Vitaminele sunt compuși organici ce provin din alimente sau se sintetizează în cantități insuficiente la nivelul florei intestinale; în cantități mici vitaminele sunt indispensabile pentru starea de sănătate a organismului, sunt necesare creșterii și bunei funcționări a acestuia. Structura chimică și rolul biologic al vitaminelor din Mecopar sunt foarte diferite.
Concentrație Mecopar : Aminoacizi esențiali: dl-metionina 9,2 mg, l-leucina 9, 15 mg, l-valina 5 mg, l-izoleucina 5 mg, l-treonina 5 mg, l-triptofan 5 mg, l-fenilalanina 5 mg, lizina clorhidrat 25 mg; vitamine: vitamina A 1.000 U.I., vitamina D 100 U.I., vitamina E 5 mg, vitamina B1 2,5 mg, vitamina B2 1,5 mg, vitamina PP 10 mg, vitamina B6 5 mg, pantotenat de calciu 2,5 mg, vitamina B12 0,5 mcg, acid folic 0,1 mg, vitamina C 25 mg.
Mod de administrare Mecopar : 1 capsulă pe zi.