E – sanatatea

Sfaturi si stiri pentru si despre sanatatea TA!!!

Noul mod de compensare Noul mod de compensare
Ştiu că la prima vedere nu pare un subiect de interes general, dar afectează o categorie largă de persoane(şi anume pensionari, copii şi oameni... Noul mod de compensare

Ştiu că la prima vedere nu pare un subiect de interes general, dar afectează o categorie largă de persoane(şi anume pensionari, copii şi oameni cu boli dobândite, foarte grave: Parkinson, Psihice, Demente etc).După cum s-a anunţat încă din luna aprilie, de la începutul acestei luni (1iulie 2010) s-a schimbat modul de compensare, iar pacienţii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar mult mai mulţi bani decât până acum.

Prin noua formulă de calcul a preţului la produsele farmaceutice compensate, pacienţii vor fi nevoiţi să plătească mai mult dacă vor să se trateze cu medicamentele originale(în majoritatea lor, produse de import) cu care s-au obişnuit şi se simţ bine şi nu cu variantele mai ieftine, ale căror efecte este posibil să nu mai fie aceleaşi .
Dacă până acum exista un preţ de decontare pentru fiecare medicament,noul sistem de decontare aduce existenţa unui singur preţ de decontare, cel mai mic, pentru toate medicamentele care tratează o anumită boală . De exemplu preţul Captoprilului care este de 3.5 lei  (ca o paranteză Captoriplul a fost primul inhibitor descoperit şi de atunci au mai apărut peste 15 inhibitori de enzimă de conversie cu mai puţine efecte adverse, cu eficienţă mai bună pentru a scăderea tensiunii) a fost ales că fiind cel de referinţă pentru întreaga listă de antihipertensive inhibitori de enzimă de conversie, multe dintre medicamente depăşind cu mult 40-50 de lei.Acest lucru obligă oamenii fără posbilitati materiale să se limiteze la produsele generice, adică la copii după produsele originale şi să îşi ia gândul de la medicamentele cu care au urmat tratamentul până acum.
Nu spun că ieftin= ineficient, asta depinde de la organism la organism, cum acceptă fiecare substanţă activă.

Am citit săptămânile trecute un articol, în care un oficial din sănătate spunea că oricum nici cu produsele originale care sunt de import şi cu un preţ destul de mare, nu s-a îmbunătăţit deloc calitatea vieţii, astfel că rămâne solutia reprezentată de produsele ieftine(şi să sperăm noi şi eficiente).
După o primă privire pe noile liste am observat produsele afectate de noua compensare..şi anume: Sortis,Crestor,Lipanthy,Prestarium,Noliprel,Aprovel,Coaprovel etc.
De asemenea s-au produs modificări şi la reţetele gratuite(până pe 30mai a.c)..astfel pentru un copilaş bolnav de astm se plăteşte până la 100 de lei pentru Singulair,Seretide etc. Sau un banal exemplu care mi-a picat în mână zilele trecute ..o reţetă gratuită de copil cu Ketof(un antialergic,antiastmatic) care la liber costă 11,40 lei, cu acea reţetă (repet gratuită) costă 11.30 lei..

Nu ne rămâne să sperăm decât că această situaţie nu va dura mult.
Încă un lucru de punctat şi anume..multe persoane cred că s-au scumpit medicamentele (şi în urma creşterii TVA-ului şi în urma anunţului media dinainte de  1 iulie).Ei bine TVA-ul medicamentelor a rămas tot 9% (cu excepţia parafarmaceuticelor) şi medicamentele NU s-au scumpit, ci s-a schimbat doar modul de compensare,pt unii într-un mod foarte defavorabil.
Pentru cei care sub nicio formă nu îşi pot permite să plătească acele sume fte mari, sfatul meu este să meargă la medicul specialist, să explice situaţia şi acesta să le schimbe medicamentul cu unul mai acceptabil la preţ şi cu aceleaşi proprietăţi farmacologice şi din aceeaşi grupă de medicamente.

Multă sănătate şi nervi de oţel să înfruntăm “schimbările”!

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Pareri

Intrebari Frecvente

aprovel compensat | Cat costa devaricid? | cat costa noliprel compensat pensionari | Cit costa spiriva | coaprovel pret | coaprovel pret compensat | compensare la devaricid pret comprimate filmate | devaricid pret compensat | duac gel compensat | duac gel se compenseaza | hepatoprotect cat costa | hepatoprotect compensat | modafen compensat | motilium pret compensat | noliprel compensat | noliprel pret | noliprel pret compensat | singulair pret compensat | singulaire se da compensat? | Sortis pret compensat | spiriva compensat | spiriva pret compensat |